Vicecancelarul german îndeamnă la o dezbatere obiectivă pe tema imigranților români și bulgari

Vicecancelarul german îndeamnă la o dezbatere obiectivă pe tema imigranților români și bulgari
Publicat: 04/01/2014, 13:56

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a îndemnat sâmbătă la o dezbatere obiectivă cu privire la migrarea bulgarilor și românilor, încercând să calmeze o polemică izbucnită după deschiderea totală a pieței muncii germane cetățenilor celor două țări, relatează AFP.

„Cred că nu trebuie să intensificăm artificial această problemă. Dar nu trebuie nici s-o minimalizăm”, a declarat social-democratul Sigmar Gabriel într-un interviu acordat sâmbătă Bild, cel mai citit ziar german.

Reacționând împotriva unor atacuri recente din partea unor conservatori bavarezi – cel mai mic dintre cele trei partide care formează coaliția guvernamentală condusă de către Angela Merkel – contra unor imigranți „profitori”, Gabriel a declarat că „nu avem nevoie de o discriminare brutală împotriva bulgarilor și românilor, dar nu trebuie nici să ignorăm problemele anumitor orașe germane mari cu imigrația celor săraci”.

„De ceea ce nu avem într-adevăr nevoie sunt declarații în scop electoral. Nu așa se rezolvă problemele cu imigrația”, a subliniat el. Două rânduri de alegeri sunt într-adevăr decisive pentru partidul conservator bavarez (CSU) anul acesta, în această regiune bogată din sudul Germaniei, și anume alegerile municipale din martie și cele europene din mai.

Guvernul cancelarului conservator Angela Merkel, care se va reuni în prima ședință din 2014 miercuri, va aborda o eventuală aplicare a unor măsuri mai dure împotriva unor presupuse abuzuri comise de către imigranți la încasarea unor prestații sociale.

Merkel și Gabriel au vorbit vineri dimineața la telefon despre acest subiect, a anunțat Georg Streiter, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Guvernului, într-o conferință de presă la Berlin.

Sosirile unor bulgari și români, chiar dacă sunt limitate în comparație cu migrarea totală către Germania, țin frecvent prima pagină pentru că se concentrează în câteva orașe mari, ca Berlinul și Duisburgul (vest), și deoarece numeroși germani consideră că este vorba despre o fraudare a prestațiilor sociale. Orice familie cu copii instalată în Germania are dreptul să primească alocații familiale.

Începând de miercuri, românii și bulgarii pot munci în întreaga Uniune Europeană (UE), după șapte ani de la aderarea celor două țări la UE, în urma anulării ultimelor restricții impuse de către nouă țări, și anume Austria, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie și Olanda și Spania

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome